Afară totul arată bine: e soare, frumos, cald, primăvară, linişte, pluteşte în aer mirosul de usturoi pus la prăjit în ulei de măsline, de busuioc, de paste făinoase puse la fiert - pentru că se-apropie prânzul, aşa cum în fiecare dimineaţă - când deschid fereastra să aerisesc urmele de somn din cameră - mă trezeşte aroma inconfundabilă, indispensabilă, incomparabilă a sutelor de cafeluţe minuscule “espresso” pregătite în baruri pentru clienţii din prima serie, cea matinală.
În cartierul aproximativ popular, fără pretenţii şi vile de lux, în care locuiesc, localurile şi micile magazine “de încredere” se înghesuie la stradă, deschizând zgomotos uşile şi ridicând storurile metalice. Barurile înguste şi plăcut mirositoare (a cafea şi cornuri calde) sunt pline dimineaţa, dacă te simţi singur şi ţi-e dor să te întrebe cineva cum îţi merge, ieşi la o cafea jos, la bar, unde probabil te vei întâlni cu mulţi dintre vecini, cu vânzătorii de la supermarket sau de la magazinul de dulciuri şi de la ortopedie, de la articole de pielărie sau de la cuptorul din colţ, care tocmai a terminat de copt prima şarjă de pâini, focaccia, brioche, baguette, bulcuţe mici şi rotunde, cu năsturaş din aluat în vârf (cum sunt plăcintele “poale-n brâu” de la noi), sau cu pătrăţele săpate cu lama cuţitului cât aluatul este crud - “tartarughe”, adică broscuţe ţestoase. Sute de feluri de pâine (albă, integrală, cu seminţe, cu ulei, cu apă, cu untură) care, înainte de răsăritul soarelui, ne mângâie visele cu parfumul lor. O fi mirosul primordial asociat cu ideea de “bun” al omenirii, sau cine ştie? Nu cunosc pe nimeni căruia să nu i se facă poftă de pâine caldă atunci când îi simte aroma în aer!
E sâmbătă, e ziua bătrânilor care ies în parc, la soare, precum gâzele. Ies la plimbare cu băbuţele lor, cu nepoţii sau singuri, traşi de câini. Se duc în parc să citească ziarul, să-şi cureţe pipa, să joace şah sau “bocce” şi în drum spre oaza verde se opresc în barurile mici şi înguste să-şi bea cafeaua.
Fâlfâie proaspăt rufele întinse pe sfori legate cu scripete între blocuri învecinate, ca nişte steguleţe colorate în zi de sărbătoare.
Tinerii dorm, epuizaţi probabil după o noapte agitată de vineri, petrecută în discoteci, cluburi, botteghe, concerte live în piazza sau petreceri.
Domnii merg încet, cu ziarul sub cot, plimbându-şi câinele, în timp ce doamnele se ocupă de rufele colorate sau de pregătirea mesei de prânz.
În cartierul ăsta, sâmbăta e un fel de sărbătoare tăcută, fără maşini, fără ţipete sau râsete de copii care se întorc de la şcoală iar azi e prima zi cu soare după o săptămână de ploi triste şi e baba mea.
0 comments:
Post a Comment